Concert caritabil – Pentru un Zâmbet de copil

De Simona Cristina Reck la data May 6, 2010   in Rubrica EVENIMENT

Pentru că se apropie 1 iunie, Clubul SOROPTIMIST Internaţional Cluj-Napoca, organizează o campanie umanitară de strângere de fonduri în speranţa că vor putea aduce zâmbetul pe buzele unor copii bolnavi, defavorizaţi sau cu nevoi speciale, măcar de ziua lor.

Proiectul se intitulează sugestiv Pentru un Zâmbet de copil şi îşi propune să dea o mână de ajutor unui număr de 90 de copii, de la secţia Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca şi de la Grădiniţa cu program săptămânal „Licurici” din Cluj-Napoca, prin implicarea resurselor din comunitate.

Printre cei care pun umărul în realizarea acestui proiect se regăsesc câteva nume importante ale folkului clujean: Emeric Imre, Magda Puskas, Ionuţ Mangu, Ioan Onişor (cu grupul Autograf), Mishu Călian, Liviu Bocănială, Florin Toloargă, Cătălin Pop şi Mirona Pascu.

Astfel că pe data de 20 mai 2010, acestia vor susţine un concert de caritate. Evenimentul se va desfăşura în Sala de spectacole a Cercului Militar din Cluj-Napoca, începând cu ora 18.00.

Costul unui bilet este de 20 lei, respectiv 15 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi reprezintă donaţia dumneavoastră pentru copii. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru a cumpăra cadouri copiilor de 1 iunie, aşa că sunteţi aşteptaţi într-un număr cât mai mare!

Biletele se pot achiziţiona de la sediul Studcard – în incinta Volksbank, lângă magazinul Central sau la numărul de telefon: 0755884400.

Mai multe informaţii despre cum vă puteţi implica în ajutorarea copiilor găsiţi pe http://pentruunzambetdecopil.blogspot.com/

6 comentarii
Trimite un comentariu »

  1. Frumos din partea folkistilor clujeni. Sper ca vom fi cat mai multi platitoti la concert.

  2. foarte frumoasa initiativa, mai ales pentru copii de la Institutul Oncologic.
    chiar sper sa vina lumea in numar cat mai mare

  3. am si eu o intrebare.. unde e Cercul Militar?

  4. in piata Avram Iancu, e in aceeasi cladire cu cinema victoria doar ca intrarea e pe lateral.

  5. Si e o cladire colorata in alb si albastru.

  6. [...] cum vă anunţam într-un alt articol, astăzi, 20 mai 2010, începând cu ora 18:00, în sala de spectacole a Cercului Militar din Cluj [...]

Comentariul tau :