5 februarie 2011 – Mirona Pascu – Onorată instanţă

De Folkblog la data February 5, 2011   in Rubrica PIESA ZILEI

Azi vă propun spre ascultare un cântec nou al clujencei Mirona Pascu, înregistrat de curând la “Black Pearl Studio” (Gura Humorului), în cadrul concursului FOLKLUNG.

Piesa “Onorată instanţă” este compusă de Mirona pe versurile mamei sale, scrise undeva prin anii ‘80, pe când aceasta era studentă. Iar Mishu Călian, un alt artist clujean, şi-a adus şi el contribuţia la această înregistrare.

Clujenii ce-şi petrec serile de miercuri la “Pilula de Folk” din Le General şi pe cele de joi în Irish&Music Pub, cu siguranţă o cunosc pe Mirona. Iar iubitorii de folk de prin alte oraşe au putut-o asculta la festivalurile de profil din ţară de la care s-a întors, de cele mai multe ori, cu premii importante. La noi aţi mai putut-o asculta cu piesele “Separat împreună”, “Fluturi de negru”“Dragostea” şi “Dependent indiferent” .

În această seară, Mirona vă aşteaptă la un recital propriu, pe care îl va susţine la Stripes Caffe din Cluj. Ea o va avea ca invitată pe Claudia Ciobanu. Detalii despre acest concert găsiţi aici.

Mirona Pascu – Onorată instanţă

Versuri: Corina Pascu

Muzica: Mirona Pascu

Seară de seară stau cu mine de vorbă.
Eu sunt judecător, eu sunt și inculpat.
Am schimbat, rând pe rând, roba neagră și salopeta-n dungi
Și m-am interogat.

-Inculpat! Ești acuzat că azi ai uitat să râzi
Și tristețea ta i-a molipsit pe cei din jur…
-Păi, știți, Onorată Instanță, ploaia e de vină
Dar promit că am să-nvăț să râd din nou
Și, poate-așa, mai alung câte-un nor plângător.

A doua seară-am stat din nou cu mine de vorbă,
Am fost iar judecător, am fost iar inculpat.
Am schimbat iar salopeta-n dungi cu roba neagră
Și din nou m-am interogat.

-Inculpat! Ești acuzat că azi ai râs fără măsura!
Așa nu se mai poate! Ai fost egoist și-ai uitat
Cum a fost când ai fost tu trist!
-Păi, știți, Onorată Instanță, soarele-i de vină
Dar promit că am să-nvăț să mai și plâng
Și s-alung, din când în când
Soarele după câte-un gând.

Comentariul tau :