Mircea Florian – Neconvenţional la Cluj-Napoca

De Lucia Marginean la data October 13, 2009   in Rubrica CRONICI

florian1“Nimeni nu se-aştepta, nimeni nu-l aştepta…”

Într-adevăr, nu mulţi au fost cei mânaţi de pofta de altceva astfel încât să vină să-l asculte LIVE pe pionierul folkului experimental, domnul Mircea Florian, invitat la prima joie de folk din această toamnă în Irish & Music Pub. Ceea ce mă bucură însă nespus de mult e faptul că indiferent de numărul celor veniţi la spectacol, un artist / performer autentic nu îşi diluează sau amplifică niciodată mesajul, iar acesta e cazul fericit al lui Mircea Florian.

Trebuie să recunosc că din momentul în care am ales să merg la acest concert, m-a cuprins un soi de nelinişte, neştiind exact la ce să m-aştept; sau, mai mult, cum voi primi muzica LIVE făcută de acest artist atât de particular. Dacă ar fi să concentrez într-un singur cuvânt întâlnirea mea cu Mircea Florian, acela ar fi cu siguranţă SURESCITARE.

Când te găseşti faţă în faţă cu un om-legendă, despre care ştiai doar de la TV sau din poveştile celor care l-au cunoscut îndeaproape, nu poţi să nu te-ntrebi “Oare cât din ceea ce se petrece în faţa mea pot înţelege şi filtra cu mintea şi simţurile mele?”

Prima mea reacţie după audiţia Situaţiei ca o parafrază a fost, “Fantastic! În sfârsit, un King Crimson doar al nostru.” Mergând mai departe, m-am desfătat cu o altă compoziţie la fel de originală, Harap Alb a treia oara rătăcit în pădure, piesă ce îmbină o linie uşor psihedelică, ritmuri indiene cu proverbul românesc, ducându-mă puţin cu gândul la No Quarter (album live, semnat Page & Plant).

În sfârşit, am ajuns la locul cu pricina în jur de 22.30, pentru ca să găsesc un „public“ răsfirat şi gălăgios, cu toate că deja pe scenă începuse să cânte un artist clujean extrem de iscusit, Emeric Imre. Pentru mine încă rămâne o enigmă atitudinea plătitorilor de bilete (cu ifose cultural-artistice) faţă de ei înşişi, nemaimergând într-atât de departe încât să cred c-ar putea resimţi un minim de jenă faţă de artist, asta ca să nu mai zic faţă de cei din jur.

Din moment ce-au ales să vină la un spectacol (pe care evident că nu l-au urmărit) mai în afara apucăturilor lor culturale, cum îşi acceptă frustrarea de-a nu-şi fi satisfăcut curiozitatea (nobilă, de altfel) de-a descoperi ceva nou? În fine… trecem peste, doar nu e vorba de-un oraş cu moft universitar.

Cum un om neobişnuit nu apare niciodată fără curiozităţile-i aferente, tot aşa şi artistul nostru ne-a solicitat câteva clipe pentru a-şi acorda chitara, spunând că “atât de particular cum sunt, am inventat şi un acordaj special de chitară”.

Piesele cântate de Mircea Florian fac parte dintr-un spectacol intitulat “Tatăl nostru”, care îşi propune să extindă interacţiunea cu publicul printr-un performance ce completează mesajul muzicii şi-al poeziei, creând, dacă vreţi, un soi de spaţialitate necesară desfăşurării poveştii.

Pe toată durata concertului, am simţit dorinţa vie de-a crea punţi între el şi public, căutând mereu hook-uri prin care să ne (sur)prindă. Aşa s-a întamplat cu nasul cel mare şi roşu, dialogul cu Tanti Florica, acel instrument mic de pus la gură, (“un fel de synthesizer” cum a spus el, cu care a creat o serie de efecte de sunet extrem de interesante) şi un blockflute.

Un alt aspect la fel de interesant l-a constituit felul în care artistul a folosit un background sonor (în alte condiţii aş fi spus simplu, negativ) pentru a accentua şi evidenţia anumite teme, ritmuri sau a îmbogăţi substanţial mesajul artistic. Simt nevoia să întăresc faptul că nu a fost nicidecum vorba de un fel de playback, ci de suplinirea unor efecte sau instrumente, fără de care mesajul nu ar fi fost complet.

Unul din lucrurile ce mă intrigă în muzica românească (folk, cu precădere) e faptul că primesc atât de multă Muzică de la o generaţie de artişti extrem de prolifică, dar care în mod firesc ar trebui să se pregătească de predat ştafeta celor mulţi, deştepţi şi talentaţi care vin din urmă. În schimb însă, simt o frică de exprimare şi-o paralizie la nivel creativ din partea celor din generaţia noastră, care (exceptând cele câteva cazuri foarte fericite) reiau aceeaşi cale cenaclist-bătătorită care, sincer, plictiseşte.

În încheiere, artistul a ales să dea o formă rotundă recitalului, cântând aceeaşi piesă cu care a deschis seara, Pe mine Mircea mă cheamă/Ce v-am spus nu e o zeamă/Ce se bea urlând la cramă/Ce v-am spus e o licoare/Stoarsă dintr-un om ce moare/Astăzi doare, mâine moare/Totul s-a schimbat în boare.

Aşadar, poate pentru prima oară în viaţa mea, n-am simţit nicio revoltă faţă de cei ne-prezenţi la un spectacol must-see, ci m-am bucurat nespus de mult că am putut ajunge eu. Ceea ce, după părerea mea, îl separă net pe Mircea Florian de restul folkiştilor, e însăşi dorinţa de-a topi bariera normalului, a banalului prin acest performance şi de-a ne (a)trage down the rabbit hole, într-o lume în care limitele trăirilor sunt date de propria noastră simţire şi imaginaţie.

PLAYLIST:

1. Pe mine Mircea mă cheamă
2. Declaraţie despre problemele păcii şi ale războiului
3. Jumătatea asta
4. Uite, cam aşa se-ntâmplă câteodată
5. Paralele intersectate
6. Iubita mea de-acum 80 de ani
7. Un înger încearcă să plece de pe umărul meu*
8. De trei zile luna creşte*
9. M.O.R. / Cred
10. Pietroaiele din impărăţia cerului*
11. Întoarcere în cerc
12. Forţa ce ne mişcă – sexul prin computer
13. Madame Butterfly
14. Veveriţa subacvatică
15. Pe mine Mircea mă cheamă

*nu garantez exactitatea titlului



6 comentarii
Trimite un comentariu »

  1. congrats colega, am tinut sa ti-o zic si in public big grin .

    imi pare rau pentru cei ce n-au venit dar mai rau imi pare pentru cei ce au venit si ne-au stricat bucuria de a vedea/auzi altceva !

  2. Minunat articol si foarte buna concluzia!
    La mai mare!
    Sandu

  3. Sa fie vreo cateva luni de cand tot ajung pe aci macar de 3 ri pe saptamana. Si imi place mereu ce citesc sau ce ascult. Si totusi pana la acest articol al tau Maggie, tre sa recunosc ca nu am citit. Nu intelegeam la incepurt DE CE? Ei bine pana la finalul articolului mi-am dat seama. Pentru ca imi place la fel de mult ca si tie nenea Mircea si pentru ca sunt la fel de suparat pe noua generatie care nu stie sa isi croiasca noi carari si merge linistita pe alea “marcate”. Nu ami gasesc bucuria de a descoperi “o vale alpina nemarcata” in muzica folk! winking

  4. Intodeauna Mircea Florian a fost ,,un altceva,,- avangardist. Nici nu stiu daca a fost candva ,,folkist,,.

    ,,…acel instrument mic de pus la gura…,, este o DRÎMBĂ romaneasca.

    Imi pare rau ca te plictiseste muzica folk romaneasca. Nu e corect sa extinzi propria stare la toti ca sa generalizezi. Ai puta sa definiti ce inseamna pentru voi ,,muzica folk cenaclista,,?. Ce are rau?

    Sa stii ca noi il asteptam nu numai pentru ca ne cunoastem bine ci, mai ales, pentru ca ascultam si apreciem adevarata valoare artistica.

    Totusi, felicitari pentru articol. Ai simtit artistul si valoarea acestui ,,altceva,,.

  5. @miragecj, Sandu: Multumesc!

    @artistu: Ne bucuram de fiecare data cand revii. Da, pana una alta, cei tineri simt probabil inca povara (sau asa-zisa mostenire) cenaclista si astfel se tem sa devina altceva. Dintotdeauna teama a dus la plafonare, la o balaceala in banal.

    @cozleanu: Multumesc pt. aprecieri. Nu generalizez observatia cu plictisul asupra intregului univers folk de la noi. Insa, mie personal, muzica folk incepe sa-mi para repetitiva – ca teme, linii, ritmuri, versuri, trairi exprimate. Cand Dylan a schimbat pe electric, aproape toti l-au injurat si huiduit, dar omul a avut viziune si astfel a avut un impact decisiv, atat pentru folk cat si pt. rock ‘n’roll. Tot asa, eu personal cred ca daca Mishu Calian ar fi cantat pe stilul lui Mardare, ramanea pe veci un anonim… Repet, acestea sunt parerile si gusturile mele proprii.

  6. Mishu Calian este un talent, are si vrea sa spuna ceva.Chiar ii reuseste. In orice stil ar fi cantat sau compus era la fel, se remarca. Mardare nu este un anonim si nici Mishu nu ramanea un anonim chiar daca compunea ca si Mardare, un alt talent.La Mardare altceva este de vina iar nu talentul ori muzica.
    Am mai spus-o, ca un site de specialitate care se respecta (felicitarile mele), trebuie sa fie cat mai independent de parerile proprii ale redactorului. Pe langa celelalte pe care le faceti cu profesionalim,trebuie o analiza obiectiva si pertinenta a fenomenului iar nu bazata numai pe propriele gusturi sau influentata de simpatii.
    Dylan era tot unul dintre cei ,,vechi,,.
    Inca odata, felicitari pentru ca ai prins si redat destul de bine despre Mircea Florian si muzica lui.

Comentariul tau :